Astăzi am fost pusă în faţa unui adevăr crud: unele uşi, deşi transparente, îmi sînt închise şi se încăpăţînează să se deschidă. Spre amiază am păşit, cu stîngul, în incinta unei filiale de partid politic. Întîrziasem vreo 5 minute, începuse conferinţa şi afurisita de uşă din sticlă nu vroia să se deschidă. După vreo alte 5 minute de efort (în ajutorul meu au sărit imediat un coleg din presă şi domnu' vice de la partid), timp în care am atras atenţia tuturor celor prezenţi (de la preşedinte pînă la băieţii cu camera de filmat), am găsit dichisul uşii, care se oprea constant în mochetă. Într-un final, roşie ca un rac, am intrat în încăperea interzisă şi mi-am spus în gînd că politica nu e de mine, semn mai clar ca ăsta nu se poate.
joi, 9 august 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu