Am revenit cu un basm. O poveste inspirată din frămîntările noastre cele mai adînci, despre viaţă, iubire, moarte, timp, Dumnezeu.
SF-ul "The Fountain" (2006) interpune trei planuri: prezentul, trecutul şi viitorul, în nuanţe de galben şi orange în explozii luminoase. Simbolurile sînt omniprezente, referirile biblice se împletesc cu viziunea suprarealistă asupra existenţei, eternitatea sentimentului de iubire şi împăcarea cu universul transced dincolo de imagini. Un film numai bun pentru idealişti şi visători.
Am găsit un review al filmului care mi s-a părut foarte bun; iată două paragrafe sugestive, în varianta lor originală:
"We are afraid of death and will do anything to avoid the subject. It is not handled very much in movies, except in horror flicks or crime dramas where the treatment is usually violent and sensational rather than sensitive or thought-provoking. One of the great gifts of spiritual individuals is that they are able to die gracefully, with a minimum of fear or anger. We think of a quote by Peter Matthiessen, a Buddhist: "My ambition is to die the way a ripe fruit lets go of a tree."
Darren Aronofsky's new film is a spiritual movie about death, the tree of life, the fountain of youth, and abiding love. Aronofsky has said of The Fountain: "The desire to live forever is deep in our culture. Every day people are looking for ways to extend life or feel younger. People are praying to be young and often denying that death is a part of life. Hospitals spend huge sums of money trying to keep people alive. But we're become so preoccupied with sustaining the physical that we often forget to nurture the spirit. So that's one of the central themes I wanted to deal with in the film: Does death make us human, and if we could live forever, would we lose our humanity?".
Darren Aronofsky, regizorul şi scenaristul "Fîntînii" este şi autorul lui "Pi" (1998) şi mult mai cunoscutului "Requiem for a Dream" (2000), despre care am amintit într-o însemnare trecută.
"Pi" mi s-a părut un film mult prea sumbru (alb negru, efecte tehnice freeky), cu toate că ideea de a înţelege lumea prin cifre, că tot universul are la bază un algoritm e interesantă şi provocatoare.
Trilogia Aronofsky rămîne una dintre preferatele mele. Urmează un alt regizor, dar despre asta vă povestesc în curînd.
marți, 13 noiembrie 2007
"My ambition is to die the way a ripe fruit lets go of a tree"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
In legatura cu filmul Pi: Aronovski spunea intr-un interviu legat de faptul ca nu multa lume l-a inteles, ca pe el nici nu l-a preocupat prea mult coerenta subiectului atunci, si a insistat in a face un film ciudat, socant vizual, pe care lumea sa il remarce. Fiind vorba de un film independent la care avea bani foarte putini pt productie, a incercat sa ignore sfaturile celor care ii spuneau ca publicul larg nu o sa inteleaga sensul, si si-a permis, ne-avand practic presiunea de a recupera o mare suma de bani investita. Numele filmului e Pi pentru ca toata lumea a auzit de nr asta. In film se discuta de cu totul alt numar insa. E vb de "numarul de aur". Cea mai importanta aplicatie a numarului asta e sirul fibonacci. Dar astea sunt pentru matematicieni:) Si cum noi nu suntem cum nu sunt majoritatea celor car l-au vazut...merge oricum.
Imi pare bine ca iti place Aronovski. E un regizor bun si inca tanar. Pe viitor astept mult mai mult de la el.
Nicu
Da, am citit si eu aceleasi lucruri despre "Pi", un film facut cu bani putini, care socheaza si pentru care Aronovski a obtinut vreo doua premii.
Pina la urma, important e rezultatul final, si in cazul lui este unul reusit.
Nu stiu de ce Aronofski n-a reusit sa ma emotioneze foarte tare. Pe tine te-a? Pentru ca, dincolo de eterna noastra intrebare daca exista viata dupa moarte si cronici citite, nu mi-ai spus asta.
In schimb, daca arunci un ochi aici
http://www.pulitzer.org/year/2007/feature-photography/works/ , poti vedea cum, cu imagini mult mai putine, un artist ar putea chiar sa-ti smulga o lacrima. Sau mai multe. La mine a functionat acum un sfert de ora.
Sa-mi povestesti, ok? :)
@ nicu panaitescu: Sincer, A. m-a emotionat in citeva momente.
Cit despre fotografiile Renée C. Byer...acolo nu e SF, e o durere reala, sfisietoare, aproape palpabila. Recunosc ca nu am plins, dar m-au impresionat mult imaginile. Multumesc!
sunt socata.... ce poze...no comment.... filmul l-am vz si eu akum, e cu adv greu de inteles,dar unic si plin de simb.
Trimiteți un comentariu