duminică, 18 noiembrie 2007

Eu cu cine votez ?

M-am întrebat şi eu, m-au întrebat şi alţii şi trebuie să recunosc că nu am ştiut ce să răspund. Cine ne sînt candidaţii la europarlamentare, care este oferta partidelor? Din desfăşurarea anemică a campaniei de pînă acum nu am găsit răspuns la nişte întrebări simple şi, cred eu, importante. Şi, la fel ca şi cetăţeanul lui Caragiale, turmentat de abureala politicienilor, mă întreb şi eu: cu cine votez pe 25 noiembrie?
Mi-a luat ceva timp să mă documentez, nu e aşa uşor să găseşti listele astea minunate cu toţi candidaţii. Eu una nu am dat de un site, gen bază de date, unde să fie centralizate toate listele partidelor politice, aşa că am luat la pas, uşurel, cele mai importante site-uri politice. Ordinea în care voi prezenta partidele este pur întîmplătoare şi nu are nici o legătură cu preferinţele mele politice (care nici nu sînt bine conturate, să fiu sinceră). Anyway, iată peste ce liste am dat:

PSD. Numărul 1 pe listă, Titus Corlăţean. Am mai reţinut pe Adrian Severin, Daciana Sîrbu. Mişto e că poţi să vezi CV-ul la fiecare candidat.

PNL. Renate Weber, number one. Number two, Dăianu Daniel. Mi-au mai făcut cu ochiul Csibi Magor Imre şi Bogdan Olteanu, de pe poziţia 45. PNL-iştii nu au CV.

PLD. La PLD am luat ţeapă iniţial, aici, unde m-a întîmpinat un ecran mov, cu explicaţii în engleză despre "In the world of digital electronic systems, there are three basic kinds of devices: memory, microprocessors, and logic". Hmmm, nu m-am lăsat, bine că am dat de nea Stolojan, pe pagina căruia e găzduită şi lista PLD-eilor. Bun. Primul pe listă e, normal, Theodor Stolojan, despre care aflu succint: "Economist, prim-ministru, funcţionar superior al Băncii Mondiale, preşedintele Partidului Liberal Democrat. Cel mai bun eurocandidat al României la alegerile europene". Pe locul doi e rectorul de la Cuza, Iaşi, Dumitru Oprea "cea mai bună universitate din România" (:->). I-am reperat pe 36 şi pe 37 pe Cristian Boureanu şi Raluca Turcan.

PD. În capul listei e Sorin Frunzăverde. Pe doi e Roberta Alma Anastase, drăguţă tipa, deşi mi s-a părut cam nepregătită la "Tu decizi", emisiunea de la Realitatea care îi ia la întrebări pe candidaţii la europarlamentare. Hrebenciuc Florin Alexandru, nascut la 02.03.1980, regiunea Nord - Est, inginer, mi-a atras şi el atenţia (o fi băiatul lui Hrebe, şobolanul portocaliu, care se iubeşte cu Elena, fata cea mică a lui Băse ???).

PC. Maria Grapini deschide lista.

PIN. Pentru că sînt paralelă cu politica, cu ocazia asta am aflat ce înseamnă PIN: Partidul Iniţiativa Naţională. Prima pe listă e, normal, Lavinia Şandru, în rest numai ciudaţi.

PNŢCD. Numărul 1 este Alexandru Herlea. Un alt nume cunoscut, Gheorghe Ciuhandu, primar la Timişoara.

PRM nu are listă de candidaţi la europarlamentare (sau nu am scormonit eu cu destulă abnegaţie pe site), dar la acest link am găsit cîţiva membri în PE. Aaaa, şi imnul PRM e tare. "PRM la guvernare, Mafia la închisoare!".

PNG. Războinicul luminii, Jiji, deschide lista, unde l-am descoperit cu mirare şi pe Helmut Duckadam.

Recunosc că nu am avut curiozitatea să caut şi listele minorităţilor conlocuitoare. În rest, cred că nu am omis pe nimeni important.
În speranţa că vom alege cei mai potriviţi oameni care să ne reprezinte în Europa, ne vedem la urne!

7 comentarii:

Nicu Panaitescu spunea...

PSD - Corlatean makes me sick... ceilalti la fel!

PNL - Daianu (impreuna cu numele partidului) poate fi o remorca buna, dar nu cu liberalii astia!!! No way!

PLD - Stolojan poate atrage o gramada de voturi, chiar si pe al meu daca e sa ma uit catre ceilalti... Poate fi surpriza acestor alegeri.

PD - Frunzaverde prea calator si prea uzat pentru a ma seduce. Si nici nu sunt unul care sa voteze PD doar pentru ca il sustine pe Basescu.

PC - Grapini, who the f**k is Grapini and what the f**k is PC ? :)

PIN - Sandru este prima intre ciudatii de care zici.

PNTCD - Ciuhandu, respect, dar ar fi un vot irosit in vant, nu?

PRM - iubesc la nebunie, simpatizez si sustin dar nu votez pen'ca s-a certat cu Alessandra! Saru' mana ducessa :))

PNG - Gigi m-a sedus cand mi-a dat o bancnota de 500 de euro dar m-a pierdut de sustinator prin nerepetarea gestului. Macar odata pe luna, hahalero! M-ai inteles?!!

Anonim spunea...

niste linkuri ar fi foarte utile...ce zici? ne ajutzi? :D

Mihaela spunea...

@ cris: linkurile sint chiar initialele partidelor. de exemplu, daca dai click pe PSD, PNL, PD..etc, de la inceputul fiecarui paragraf, esti directionat automat catre listele respective. sper sa iti fi fost de ajutor ;)

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=axvb4eFz-jQ

Nicu spunea...

Elena, da' tie nu ti-e rusine. draga? Asa te-a invatat pe tine nenea ursu' carpatin, sa folosesti blogurile altora ca sa va promovati insignifiantza? Ca sa nu mai zic de copyrighturi pe la nenea George Lucas ca, oricum, nu stiti voi ce-i aia... Apropos, asa o fi, ala negru de respira greu chiar era tac'su?!

Mihaela spunea...

@ elena: va rog, fara campanie pe blogul meu! nu ma pronunt asupra clipului (asta e cel mai semnificativ ?!). sincer, nu vreau sa ma vad obligata si eu, ca si nicu, sa introduc moderarea...libertate, libertate, dar pina la campanie.
Multam pentru vigilenta, Nicu !

Dan Trofin spunea...

Daca Mihaela spune asa, sa respectam acest lucru !
"Criss" poti intra pe blog-ul meu si gasesti link-uri catre candidatii "misto" ce mi-au atras atentia dupa ce i-am analizat din partidele ce au propus ceva sustenabil, cu cv si in special tineri vei gasi sau persoane validate de activitatea lor in institutii ale UE.
Maria Grapini e o super doamna, realizata profesional si financiar deja, pe care as vota-o in conditiile unui vot uninominal, indiferent ca e de la "felix motanul", adeca PC.
Personal, NU MERG LA VOT, iar motivele ar fii diverse, unele regasindu-se in cele mentionate aici :

http://dianatusa.blogspot.com/2007/11/10-motive-pentru-care-am-s-votez-doar.html

PS: ATENTIE, pt cei care urmaresc evolutia evenimentelor, la ziua de VINERI si la ce va face locatarul de la cotroceni, fata de disperarea sa de a aduce oameni la aberantul referenduum !!!
Va salut si sa va mearga bine in tot ce faceti, plus inspiratie pe blog-urile personale ! O zi buna !