Tigrishor

Latest news: am mai adoptat un animăluţ :D.
Este un pui de tigru foarte zburdalnic şi jucăuş, zgîrie doar în joacă, are blana catifelată şi urechile mereu la pîndă, şi, ce este cel mai important, este fascinat de mouse :P.

P.S: Sunt curioasă cum o să se înţeleagă Tigrishor cu Porky, porcuşorul meu de guineea; mă gîndesc totuşi că nu e o idee prea bună să îi ţin pe amîndoi în aceeaşi cameră :D.

Filme la minut

În ultima perioadă am văzut mai multe filme decît în ultimul an. Trebuie să menţionez, de la început, cu părere de rău, că pe toate le-am urmărit la calculator (metoda cea mai comodă şi mai puţin costisitoare). Din o aşa recoltă cinematografică, iată cu ce am rămas:

1. "The Departed" ("Cîrtiţa"), are cîteva atuuri forte: cel mai bun film de Oscar de anul ăsta, regizor Martin Scorsese, roluri principale Leonardo DiCaprio, Matt Damon şi Jack Nicholson. Băiatul bun Leo (în film tînărul Billy Costigan) este poliţist sub acoperire în cel mai periculos grup mafiot irlandez din sudul Bostonului, condus de Frank Costello (Jack Nicholson).
Filmul este în aşa fel construit încît, mie cel puţin, nu mi-a lăsat nici un moment de "gol"( oare pentru că mai tot timpul era pe ecran Leo?:P).
Personajul meu preferat, bîneînţeles, pe lîngă Billy (:D), este Dignam (Mark Wahlberg), un agent de poliţie pitoresc, care pune şi punctul pe i în final. A, şi apropo de final...nu comentez.
Concluzie: eu am văzut filmul de două ori şi încă nu mă îndur să îl şterg din calculator.

2. "Fight Club" (1999), regia David Fincher, roluri principale Brad Pitt, Edward Norton. Un film pe care mi-am dorit să-l văd de mult timp (ştiam eu că o să merite).
Una dintre ideile filmului (concepţia peliculei este mult mai complexă) este aceea a evadării din cotidianul monoton şi apăsător, fără idealuri şi speranţe, prin intermediul agresivităţii nemotivate.
Mi-a rămas în minte şi melodia genericului de final (The Pixies, "Where is My Mind?").
Concluzie: trebuie văzut/revăzut, oricine poate ajunge în pielea unui Tyler Durden.

3. "300 - Eroii de la Termopile" (2007), regia şi actorii chiar nu contează. Am citit nişte comentarii laudative despre "300" pe Cinemagia, dar eu rămîn la concluzia că este unul dintre cele mai prost făcute filme pe care le-am văzut în ultimul timp.
Povestea filmului, fabuloasă, inspirată din mitologie, efectele speciale şi costumele deosebite, au fost înnecate în prea mult sînge (după gustul meu), într-o viziune neinspirată a regizorului şi un joc actoricesc de amatori.
Concluzie: am rămas cu greu în faţa monitorului pînă la final, stăpînindu-mi impulsurile frecvente de a da exit la BSPlayer.

4. "Brokeback Mountain" (2005), în rolurile principale Heath Ledger şi Jake Gyllenhaal. În 2006 filmul a primit Globul de Aur, Oscarul pentru cel mai bun regizor (Ang Lee) şi premiul Bafta pentru cel mai bun film.
L-am găsit din întîmplare pe reţea într-o seară, l-am văzut (de la un moment dat, să fiu sinceră, pe sărite) . Povestea dramatică a celor doi gay care sunt obligaţi să îşi tăinuiască iubirea pînă la sfîrşitul vieţii unuia dintre ei, pe mine una m-a cam plictisit.
Concluzie: aşa şi aşa.

5. "The Road to Guantanamo" (2006), regizat de Michael Winterbottom şi Mat Whitecross, a cîştigat Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.
Filmul este reconstituirea poveştii tragice a trei prieteni din Marea Britanie, de origine pakistaneză, care ajung în mijlocul războiului din Afganistan în octombrie 2001 şi apoi, în mîinile trupelor Alianţei Nord-Atlantice. Drumul celor trei spre închisoarea americană Guantanamo Bay din Cuba, unde au fost ţinuţi timp de doi ani fără să li se dovedească vreo vinovăţie, este un drum chinuitor, pe parcursul căruia sunt torturaţi şi obligaţi să mărturisească o ipotetică legătură cu Al Quaeda.
Concluzie: emoţionant prin realismul poveştii.

The End

Căsuţa de păpuşi

Azi am trecut pe lîngă un loc special al copilăriei mele, grădiniţa de copii :P.
Clădirea scundă, ca pentru păpuşi, este înconjurată de o grădină destul de largă, verde, în care se ivesc băncuţe, un leagăn dublu, vreo două balansoare şi un topogan.
Ţin minte cum, împreună cu toată şleahta de copii ai blocului (micii băieţaşi şi fetiţe de cartier de pe vremea lu' Nea Nicu) invadam, printr-o gaură în gardul împrejmuitor (numai de noi ştiută), grădiniţa, ca să ne dăm în leagăne şi, in the only one, the topogan. A fost refugiul copilăriei noastre, de copii cu cheia la gît.
Azi nu se mai vede gaura în gard, nici verdele ierbii, nici băncuţele, nici chiar clădirea micuţei grădiniţe, din cauza garajurilor din beton, cu uşi metalice, care s-au construit de cîţiva ani pe lîngă gardul grădiniţei.
Un motiv de tristeţe în plus: motoarele şi betoanele au luat lumina unei căsuţe de păpuşi.

În microbuz: cursa infernală

Partea I - at first...
Iaşi, cu cîteva zile în urmă. Ajung în autogară, să plec acasă, cu microbuzul, pentru că ultimul tren spre casă plecase cu vreo oră în urmă. Mă apropii de maşină, de afară mi se pare cam pustie în interior. Mă mai uit o dată la placuţa de pe bord...Focşani, ora care trebuie. Bun, dau să deschid uşa şi mă urc în maşină. Care era într-adevăr goală, cu vreo 10 minute înainte de plecare. Mă instalez, nu înainte de a întreba (pentru a-mi lămuri îndoiala şi curiozitatea) dacă maşina e chiar de Focşani.
Şoferul mi s-a părut de la prima vedere cam ţăran (s-a confirmat pe parcurs). Individul începe să mă întrebe, aşa, ca unică clientă...ce mai fac..de unde sunt..ha ha ha, hi hi hi...îmi dă bilet..mai rîdem, mai glumim...se face ora plecării. Tot singură în microbuz, un prim semn de întrebare şi îngrijorare.
Plecăm.
Şi îmi spune că ar fi bine să mă mut de pe scaunul pe care stăteam, în direcţia uşii, că e curent. Şi mă mut, na...dacă a zis omu' că e curent, pe o banchetă în spatele lui.
Din una în alta îmi spune că îi place să asculte cîntece bisericeşti, şi nu cred că glumea, lucru ce m-a pus şi mai mult pe gînduri.

Partea II - love story
Şi începe să mă întrebe...de facultate, de prieten, cîţi ani am...că el are 29 şi nu e căsătorit. Bun, bună treabă.Îmi împărtăşeşte apoi din ideea şi experienţele lui despre dragoste şi căsătorie...neluînd în seamă tăcerea şi răspunsurile mele scurte şi crispate.
Singură într-o maşină cu un şofer destul de dubios, vreo 350 de km pînă acasă. Oki :D. Cîntăresc alternativele în minte: să mă fac că dorm sau să rămîn pe poziţii. Rămîn.
Se întunecase.
Îmi povesteşte, (cu un zîmbet complice), că tot aşa...a mai avut călătorii cu cîte o studentă, cu care şi-a mai trecut din timp cu dezvăluiri din astea.
La jumătatea drumului, la popas, îmi spune amical, că dacă mi-e somn pot să mă întind să dorm pe bancheta din spate. Am refuzat politicos şi în momentul următor m-am gîndit cît se poate de serios la ce obiecte mai dure/tăioase aveam cu mine şi am mai verificat o dată pe telefon tasta rapidă Poliţie.
Am pornit din nou, de data asta aşteptînd cu sufletul la gură următoarea bornă kilometrică, şi uitîndu-mă din două în două minute la ceas.

Happy end
Cînd am ajuns acasă am simţit că am atins pămînt sfînt şi mi-am spus că never ever nu o să mă mai expun la asemenea călătorii cu palpitaţii.
Cînd am coborît din maşină am trîntit uşa cu zimbetul pe buze, cît am putut de tare.

Verde-albastru

De ce oare aproape toate casele ţărăneşti din zona Moldovei sunt colorate în nuanţe de albastru şi verde, de la vernil pînă la albastru ţipător? Oare simbolizează comuniunea legendară a românului cu natura? Albastru de la cerul de deasupra şi verde de la iarba* de sub picioare?

Inerţie de primăvară

Profesorul cu care fac filosofia la facultate ne-a spus la ultima oră de seminar că unele dintre cele mai sclipitoare idei ale omenirii au ieşit din nişte minţi leneşe. Concluzia este că oamenii care nu prea au ce face aşa, în general, sunt mai predispuşi să filosofeze sau să vadă cai verzi pe pereţi? Posibil. Cei care au tot timpul ocupat iau de cele mai multe ori lucrurile aşa cum sunt, nu mai e timp pentru reflecţii profunde despre fiinţă, eu şi supraeu, voinţă de putere şi alte aberaţii abstracte.
Aşa că, într-o stare extatică de lene e foarte probabil să te trăznească o idee formidabilă, care să salveze lumea de încălzirea globală, de exemplu.
Urmînd acelaşi principiu, de data asta neintenţionat de leneşă (sau fără chef prea mult), am zis să încerc şi eu, să văd ce iese. Nu prea a ieşit nimic, după cum se vede, de aici o altă concluzie: cred că depinde şi de talent şi de inspiraţie să scoţi ceva din lenea asta.

Deep water

One of the same nostalgic evenings...

Flori de zarzăr

Azi dimineaţă am deschis fereastra şi, spre surprinderea şi bucuria mea, pe lîngă adierea proaspătă şi primăvăratică care m-a înviorat instantaneu, am dat cu ochii de primul pom înflorit din acest an, un zarzăr căruia i s-au ivit mugurii acum cîteva zile. De atunci îl tot pîndesc în fiecare dimineaţă, doar-doar apar şi florile. E cu adevărat cel mai frumos pom înflorit ever ! (pentru că e al meu :P).
P.S: Astă toamnă mi-a apărut un articol despre un cireş înflorit în mijlocul lui septembrie. Cu atîtea schimbări climatice, nimic nu mai e de mirare.
Bine că încă se mai întîmplă şi lucruri obişnuite, cum ar fi un copac înflorit în martie.

Fericire

"Uităm să fim fericiţi..îngropăm bucurii într-o mare de biţi...te învaţă să-ţi cauţi iubirea pe net...viaţa este viteză...te strivesc cei din urmă dacă încetineşti...Fericire e cînd iarba apare...fericire e o sticlă de vin...fericire e cerul senin într-o zi în care ai hotărît să alergi pe cîmp...fericire cînd puiul de om vrea în braţe şi moare de somn...fericire cînd frunzele cad la un picnic în parc....fericire cînd îţi aminteşti cît de fericit eşti cînd iubeşti..."(Vama Veche, Fericire)

Groapa de gunoi

Azi am vorbit cu un român plecat în Spania, la muncă. M-a demoralizat şi m-a enervat modul în care se exprima referitor la propria ţară, cea mai rea naţiune, o groapă de gunoi, în care trăiesc nişte inutilităţi (parafrazez aproximativ), din cauza cărora au de suferit românii cinstiţi (şi mîndri) plecaţi în ţări străine.
Cred că problema asta, cu imaginea proastă despre noi, este un rezultat al nostru. Pînă la urmă, suntem ceea ce spunem mereu că suntem. Şi să dăm mereu vina pe "hoţii şi maneliştii" de români nu e cea mai bună soluţie pentru a rezolva problema pe care o avem cu noi înşine , ci, cel mult, aşa ne putem descărca frustrările acumulate afară.
Cred că în momentul în care vom înceta să ne urîm atît de mult, vom putea începe să ne şi schimbăm faţa, sentimentele şi atitudinea faţă de noi înşine.
Şi dacă am dărui toţi un pic de iubire de sine, de care suntem plini, pentru iubirea de sine colectivă a ţării ăsteia, cu siguranţă altfel ne-am simţi în pielea de român.

Aer

Azi mi-am dat seama cît de mult contează o gura de aer proaspăt.
De vreo două zile nu am mai avut timp să ies din casă, calculatorul şi treburile mărunte m-au facut să ignor aproape cu desăvîrşire "peisajul" de afară. O privire fugitivă pe fereastră..."hmm...plouă parcă" şi atît. Îmi creasem propriul micro-climat de pseudocomfort, mă cocoloşisem în fotoliul meu preferat, cu ochelarii pe nas în faţa acestei maşinării consumatoare de timp şi energie: computerul, normal, prietenii ştiu de ce ;).
Şi azi, printr-o întîmplare neaşteptată (cum avem parte de multe ori în viaţă), am fost obligată să ies în oraş, şi, spre fericirea şi încîntarea mea, am inspirat din nou aer (în limite normale de prospeţime, ca în orice oraş de provincie) şi am avut parte şi de o adiere de primăvară cît se poate de plăcută, care m-a scos din hibernarea calduţă a apartamentului.
Ca şi cum mi s-ar fi dat refresh, am simţit din nou ca îmi bate inima. Cred că de multe ori avem nevoie să luăm o gură de aer, să mai ieşim din amorţeala care se ţese în jurul nostru în fiecare zi.
Cred că mîine o sa mai iau o porţie de aer, face bine la creier şi la inimă.

First time

In seara asta de martie aproape inmugurit mi-am facut blog. Sper sa fie inceputul unor postari inspirate (...din realitate, sau din vise) :D.