Numele meu este

Cînd eram mică nu suportam să mi se spună pe numele de familie, mi se părea unul dintre cele mai urîte şi mai neobişnuite şi îl pronunţam mereu mai încet ca prenumele. Nici cînd am aflat din dicţionar că e de origine turcă şi că desemna într-un trecut îndepărtat un conducător de oşti otoman, nu m-am simţit mai bine. Visam că o să mi-l schimb într-o zi, ca să mă strige şi pe mine la catalog Alexandru, Olteanu, sau chiar banalul Popescu.
Azi am citit un articol de opinie în ZdV, "Vocea tatălui", semnat de Codrin Liviu Cuţitaru. Autorul porneşte de la o amintire din copilărie, în care protagonistul este un puşti genial care - surpriză, surprize!! - poartă acelaşi nume de familie ca mine. Ce coincidenţă, mi-am zis ;)). Cuţitaru povesteşte că "aveam un coleg excepţional, eminent - cum se spunea pe atunci -, cu un nume de familie straniu. (...) fusesem derutat de asocierea bizară a literelor, ce sugereau, la nivel strict acustic, ceva mai curînd peiorativ". Spicuind, "era mîndria şcolii şi părea setat pe asumarea unui viitor de aur, aşa cum auzisem că ar trebui cu toţii să ne construim. Pentru mine, cel puţin, avea destin de semizeu". Pînă aici, cine nu s-ar mîndri că numele lui a stîrnit atîta interes şi, pe deasupra, este purtat de un copil genial?
Pe scurt, scena de care îşi aminteşte autorul se petrece în faţa clasei, unde este scoasă la lecţie o colegă, Gîdea, un fel de proasta şi grasa clasei. Într-un moment de inspiraţie, fata a vrut să dea glas unui gînd ascuns timid, dar el, cu numele meu, i-a tăiat-o ironic şi superior din bancă, iar reacţia bietei fete a fost de supunere şi resemnare.
Pornind de la acest episod, Cuţitaru explică faptul că în psihanaliză există aşa-numita "lege a tatălui", adică "ideea autorităţii absolute, imposibil de chestionat sau contestat". Băiatu este, în mod metaforic, reprezentarea acestei autorităţi, care se manifestă subconştient.
Concluzia la care am ajuns eu în urma citirii textului (recunosc că coincidenţa de nume m-a incitat şi mai mult) este că băiatul ăla cu numele meu, the devil genius, este vocea subconştientului fiecăruia dintre noi, care ne cenzurează de fiecare dată cînd încercăm să ieşim la lumină, ţinîndu-ne captivi unei existenţe aplatizante.
Nimic nu este întîmplător.